Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   AmCham Moldova, Moş Crăciun pentru…

AmCham Moldova, Moş Crăciun pentru sinistraţi

Camera Americană de Comerţ din Moldova (AmCham) a încheiat cu succes campania de colectare de fonduri pentru a ajuta victimele inundaţiilor, care au afectat Republica Moldova în această vară. În total, membrii AmCham au contribuit cu aproape 140 000 lei.

Suma colectată în cadrul campaniei a oferit posibilitatea ca 15 familii afectate de inundaţii din satele Cotul Morii şi Sărăteni să primească ajutor adiţional de la AmCham Moldova. Astfel, aceste familii au primit câte un set de electrocasnice, care include un frigider, o maşină de spălat, un aragaz, un ventilator şi un cuptor cu microunde, precum și câte un covor. Beneficiarii ajutorului AmCham Moldova sunt familii cu mulţi copii şi persoane în vârstă.

„AmCham Moldova este recunoscătoare companiilor care nu au rămas indiferente faţă de victimele inundaţiilor. În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, este un gest nobil să oferi acestor oameni o rază de speranţă pentru un viitor mai luminos. Ne bucurăm că prin intermediul campaniei iniţiate de AmCham, familiile din satele Cotul Morii şi Sărăteni vor avea un adevărat Crăciun şi An Nou fericit”, a spus John Maxemchuk, Preşedintele AmCham.

Cele mai mari contribuţii au venit din partea Reprezentanţei în Moldova a „Japan Tobacco International SA”, care a donat 120 000 MDL şi S&T Mold, care a contribuit cu 20 000 de lei.

Campania de colectare a fondurilor a fost iniţiată în august 2010, când membrii AmCham au donat victimelor inundaţiilor bunuri de primă necesitate, precum produse alimentare, articole de igienă personală, îmbrăcăminte şi obiecte de uz casnic. Printre companiile care s-au alăturat în cadrul primei etape ai acestei inițiative sunt Horizon Capital Advisors, Mary Kay, Moldcell , Banca Comercială Română Chișinău, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Moldova Agroindbank, PricewaterhouseCoopers, Prime Capital, RED Union Fenosa, S& T Mold, Sun Communications şi biroul de avocaţi Turcan & Turcan.

În timpul campaniei, administraţia AmCham şi membrii Comitetului RSC au lucrat direct cu primarul şi grupurile de ajutor din cele mai afectate localităţi, pentru a identifica familiile care şi-au pierdut casele.